Problema este sistemul RO-ALERT, sau mai degrabă lipsa setărilor care fac posibilă recepționarea mesajelor emise în sistem de urgență, produsele smartphone incompatibile riscând să fie interzise de la vânzare. Comercianții care nu respectă noile prevederi riscă amenzi de până la 100.000 Lei.
RO-ALERT este sistemul oficial de avertizare a populației, introdus după un scandal destul de mare apărut în toamna anului trecut, după ce mai multe episoade de vreme extremă au luat prin surprindere populația din vestul țării, alertele trimise autorităților locale neajungând în timp util la cetățenii aflați în pericol direct. Soluția găsită a fost implementarea unui sistem de avertizare în timp real care să folosească infrastructura de comunicații deja existentă și dispozitivul pe care aproape toată lumea îl are mereu la îndemână – telefonul mobil.